Am venit ușor, prin iarbă
Pe-un mărgăritar din veri,
Ți-am adus o zare-ntreagă
Cu sărut și-mbrățișări!
Ți le-am așezat pe frunte
Și pe ochii tăi cei verzi…
Inima mi-e cât un munte
Când te văd și când mă vezi
Cum zâmbind prin flori de câmp
Vin cu chipu-mbujorat…
Tu mă mângâie, eu te-alint
Înc-odată și-nc-odat’…
Și-așa beți de fericire
Zburători suntem prin vreme,
Ferecați de o iubire
Azi n-avem de ce ne teme!
Nimeni, de ar vrea, nu poate
Ce ni-i dat, acum să ia…
Viața noastră-i două șoapte…
Dragul meu și Draga mea!